Art. 1. — Pe data intrarii in vigoare a prezentei legi, urmatoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislatiei anterioare, devin pensii in intelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare:
a) pensiile militare de stat;
b) pensiile de stat ale politistilor si ale functionarilor publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciarelor;
c) pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea;
d) pensiile de serviciu ale personalului diplomatic si consular;
e) pensiile de serviciu ale functionarilor publici parlamentari;
f) pensiile de serviciu ale deputatilor si senatorilor;
g) pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviatia civila;
h) pensiile de serviciu ale personalului Curtii de Conturi.
Art. 2. — (1) Pensiile de serviciu anticipate si anticipate partiale dintre cele prevazute la art. 1 devin pensii pentru limita de varsta in intelesul Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Pensiile anticipate de serviciu dintre cele prevazute la art. 1 lit. c) si f) devin pensii pentru limita de varsta in intelesul Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Pensiile de invaliditate si pensiile de urmas dintre cele prevazute la art. 1 devin pensii de invaliditate, respectiv pensii de urmas, in intelesul Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.
(4) Pensiile de serviciu, altele decat cele mentionate la alin. (1)—(3), dintre cele prevazute la art. 1, devin pensii pentru limita de varsta in intelesul Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 3. — (1) Pensiile prevazute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate in plata, se recalculeaza prin determinarea punctajului mediu annual si a cuantumului fiecarei pensii, utilizand algoritmul de calcul prevazut de Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) In situatia pensiilor dintre cele prevazute la alin. (1), care au fost stabilite in baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determina considerandu-se a fi indeplinite conditiile de acordare prevazute de Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) In termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, se elaboreaza metodologia de recalculare a pensiilor prevazute la art. 1, care se aproba prin hotarare a Guvernului.
Art. 4. — (1) Recalcularea pensiilor prevazute la art. 1 se realizeaza de catre institutiile in evidenta carora se afla persoanele beneficiare, dupa cum urmeaza:
a) intr-o perioada de 5 luni de la data intrarii in vigoare a hotararii Guvernului prevazute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevazute la art. 1 lit. a) si b);
b) intr-o perioada de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a hotararii Guvernului prevazute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevazute la art. 1 lit. c)—h).
(2) Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin. (1) se stabileste in baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, si se plateste de la data de intai a lunii urmatoare expirarii perioadei de recalculare prevazute la alin. (1) lit. a) sau b), dupa caz.
Art. 5. — (1) Prevederile art. 3 si 4 se aplica in mod corespunzator si pensiilor stabilite potrivit prevederilor Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat si alte drepturi de asigurari sociale ale politistilor, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Pentru pensiile prevazute la art. 1 lit. a) sau b), punctajul mediu anual realizat se determina prin impartirea numarului de puncte rezultat din insumarea punctajelor anuale ale persoanelor la 20 de ani reprezentand stagiul complet de cotizare.
(3) La cuantumul pensiilor prevazute la art. 1 lit. a) sau b), stabilite ca urmare a procesului de recalculare, se aplica prevederile art. 11 teza a III-a din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificarile si completarile ulterioare.
(4) In cazul pensiilor prevazute la alin. (1), pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare si pentru care nu pot fi dovedite venituri de natura salariala, la determinarea punctajului mediu anual se utilizeaza salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.
Art. 6. — (1) In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi, prin ordin al ministrului muncii, familiei si protectiei sociale se aproba procedura de incadrare in grade de invaliditate, in vederea inscrierii la pensie de invaliditate.
(2) Intr-un interval de un an de la data intrarii in vigoare a procedurii prevazute la alin. (1), Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale, prin Institutul National de Expertiza Medicala si Recuperare a Capacitatii de Munca, organizeaza verificarea incadrarii in grad de invaliditate a pensionarilor de invaliditate aflati in evidenta la acea data.
(3) Daca in urma verificarii incadrarii in grad de invaliditate realizate potrivit alin. (2) rezulta ca dreptul la pensia de invaliditate a fost acordat prin savarsirea unor infractiuni, atat beneficiarul pensiei de invaliditate, cat si persoanele care au participat, in orice mod, la savarsirea unei infractiuni ce a avut ca rezultat incadrarea in grad de invaliditate raspund, in conditiile legii.
(4) Beneficiarul pensiei de invaliditate obtinute prin savarsirea unor infractiuni va putea fi obligat sa restituie integral sumele astfel incasate, in conditiile legii.
Art. 7. — (1) Procedura de stabilire, plata, suspendare, recalculare, incetare si contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevazuta de Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) Pensiilor prevazute la art. 2 li se aplica in mod corespunzator dispozitiile din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, care reglementeaza aceste categorii de pensii.
Art. 8. — Pentru pensiile prevazute la art. 1 lit. a) si b), pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezinta, potrivit legii, stagiu de cotizare realizat in conditii deosebite, conditii speciale sau alte conditii de munca se acorda perioade suplimentare la vechimea in munca sau la vechimea in serviciu, care constituie stagii de cotizare in conditii normale, dupa cum urmeaza:
a) 3 luni pentru fiecare an lucrat in conditii deosebite de munca;
b) 6 luni pentru fiecare an lucrat in conditii speciale de munca;
c) 12 luni pentru fiecare an lucrat in alte conditii de munca, asa cum sunt reglementate in domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale, pe baza criteriilor si metodologiei de incadrare prevazute de Hotararea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de munca si activitatilor cu conditii deosebite, conditii speciale si alte conditii, specifice pentru cadrele militare in activitate, cu modificarile ulterioare, si de Hotararea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de munca si activitatilor cu conditii deosebite, speciale si alte conditii, specifice pentru politisti, cu modificarile ulterioare.
Art. 9. — Constituie stagiu de cotizare in sistemul public de pensii:
a) vechimea in munca recunoscuta pentru stabilirea pensiilor pana la data de 1 aprilie 2001;
b) vechimea in serviciu recunoscuta pentru stabilirea pensiilor, in cazul persoanelor prevazute la art. 1 lit. a) si b), pana la intrarea in vigoare a prezentei legi.
Art. 10. — Constituie stagiu de cotizare si perioada suplimentara la vechimea in munca sau la vechimea in serviciu acordata in baza legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate in grupa I si a II-a de munca, respectiv in conditii deosebite, conditii speciale si alte conditii, in cazul beneficiarilor pensiilor prevazute la art. 1 lit. a) si b).
Art. 11. — Beneficiarii pensiilor prevazute la art. 1 lit. a) si b) care au desfasurat activitati in locuri de munca incadrate in grupele I si a II-a de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cele care au desfasurat activitati in locuri de munca incadrate in conditii deosebite, conditii speciale sau alte conditii de munca, potrivit legii, beneficiaza de majorarea punctajelor lunare realizate in perioadele respective, dupa cum urmeaza:
a) cu 25% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa a II-a de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau in locuri de munca incadrate in conditii deosebite, potrivit legii;
b) cu 50% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in grupa I de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, sau in locuri de munca incadrate in conditii speciale, potrivit legii;
c) cu 50% pentru perioadele in care au desfasurat activitati in locuri incadrate in alte conditii de munca, potrivit legii.
Art. 12. — Persoanele ale caror drepturi la pensie sunt stabilite, in conditiile legii, ulterior datei intrarii in vigoare a prezentei legi vor fi supuse automat procesului de recalculare, astfel cum este reglementat de prezenta lege.
Aceasta lege a fost adoptata in temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constitutia Romaniei, republicata, in urma angajarii raspunderii Guvernului in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, si in conditiile art. 147 alin. (2) din Constitutia Romaniei, republicata, cu respectarea dispozitiilor art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata, in sedinta comuna din data de 29 iunie 2010.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREŞEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANA
PREŞEDINTELE ROMANIEI
Bucuresti, 29 iunie 2010.
Nr. 604
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu