marți, 19 noiembrie 2019


Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: 
presamapn@mapn.ro
Contact: 
021-319.60.22

Nr. 236 18.11.2019

Întrevederea ministrului apărării naționale cu reprezentanții mediului asociativ


Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a avut, luni, 18 noiembrie, o întrevedere cu Forumul structurilor asociative ale cadrelor militare în rezervă și retragere din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională. Subiectul principal al discuțiilor a fost situația pensiilor militare.

Ministrul Ciucă a subliniat că „este foarte important să analizăm și să venim cu propuneri privind soluțiile legislative prin care să fie eliminate inechitățile în cadrul pensiilor militare de stat, așa cum a precizat și prim-ministrul României, Ludovic Orban, în cadrul întâlnirii de lucru de săptămâna trecută de la Ministerul Apărării Naționale”.

Acest demers nu afectează în niciun fel indexarea pensiilor prevăzută pentru anul viitor.

Toate pensiile militare de stat vor fi indexate cu 4,6 %, începând cu 1 ianuarie 2020, așa cum sunt prevederile legale, sumele aferente acestei indexări fiind prevăzute în proiectul de buget al MApN pentru anul 2020.

Reprezentanții structurilor asociative au reiterat propunerile făcute anterior care să vină în sprijinul rezolvării acestei probleme.

Discuțiile vor continua marți, 19 noiembrie, între specialiștii MApN și cei ai structurilor mediului asociativ, într-un grup de lucru, al cărui obiectiv este elaborarea unui proiect de Ordonanță de Urgență care să elimine inechitățile în procesul de calcul al pensiilor militare de stat.


Biroul presă



 Asociația noastră a fost și va fi reprezentată, la discuții, de presedinte asociatiei.