luni, 13 mai 2013

Cupa SPP 2013. S-au făcut albaştri de la atâta tras cu pistolul

 Scris de : M. BÂTCĂ

Jurnaliştii s-au făcut albaştri de la atâta tras cu pistolul, la SPP. “Cupa SPP 2013” a fost organizată cu ocazia împlinirii a 23 de ani de la înfiinţarea Serviciului de Protecţie şi Pază.
Serviciul de Protecţie şi Pază a sărbătorit, pe 7 mai, 23 de ani de la înfiinţare, prilej cu care a organizat, la fel ca în fiecare an, un concurs de tir pentru reprezentanţii mass-media. Numai că, de data aceasta, evenimentul a avut loc de abia duminică, 12 mai, în poligonul Popeşti-Leordeni.
Încă de la sosire, jurnaliştii au primit din partea organizatorilor câte un tricou albastru cu stema SPP, iar mulţi dintre ei au preferat să le îmbrace. Astfel că, la un moment dat, nu se mai cunoaştea care este jurnalist şi care este instructor de tragere.
Topul jurnalistelor care au ciuruit cel mai bine Ţinta piept cu cercuri (nr.4) este următorul: I Adriana Neagoe (Mediafax); II Valeria Cupă (Optimal Media); III Ramona Alexandrescu (Radio România). La băieţi: I Dănuţ Puşcaşu (Agerpres); II Adel Ad Hadar (Mediafax); III Dumitru Angelescu (Ring).

Citeşte continuarea pe:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Arhivă